Viața parohiei
Decembrie 23, 2015
Enoriașii din Parohia „Înălțarea Domnului”, Loturi Enescu, au fost bucurați, duminică, 20 decembrie 2015, de vizita corului „George Enescu” din Dorohoi, care au interpretat o serie de colinde închinate Nașterii Domnului.
Mai mult decât atât, enoriașii parohiei au avut o îndoită bucurie, deoarece, la finalul Liturghiei, a fost săvârșită slujba de sfințire a unor obiecte bisericești (Sf. Vase, candele și acoperăminte pentru Sf. Masă, Sf. Evanghelie), ce vor îmbrăca în haine de sărbătoare Biserica satului, chiar în prima zi a sărbătorii Nașterii Domnului.
Fie ca Naşterea Domnului să ne găsească pe toţi sănătoşi și să ne ofere pacea și liniștea sufletească de care avem nevoie.